Menu
Buna, eu sunt Alexandra-Cristina Boerescu

Nu știu ce te aduce în lumea mea, poate îmi ești prieten, poate cunoștință, rudă sau doar ai dat click pe un link găsit pe undeva, în orice caz mă bucur că ești aici și sper să te revăd curând!

Numele meu este Alexandra-Cristina Boerescu iar prietenii mă strigă Alexandra. Dar simte-te liber să-ți amintești de mine oricum preferi. M-am născut în București pe data de 21 Februarie, 1993. Mă găsesc în zodia Pești și am ascendent în Săgetător, Dumnezeu cu mila. Astrele au considerat că sunt amuzante.

Am studiat Științe ale Comunicării la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din București iar în anul III, m-am gândit că ar fi o idee bună să-ncerc și niște Inginerie Energetică la Politehnica. Am reușit un an c-apoi mi-am dat seama că nu pot ține pasul și am abandonat. Dar din două am rămas cu una și anume Jurnalismul.

Acum probabil vă gândiți că profesez în domeniu, no, zic să ne calmăm. Lucrez ca agent de vânzări încă de la finalizarea studiilor și nu că am ales eu neapărat domeniul acesta dar cumva s-a întâmplat ca primul job să fie în vânzări, după care al doilea, al treilea și tot așa. Poate într-o zi…

Povestea blogului

Blogul este hobby-ul meu, lumea mea. Am început pentru prima dată să scriu în urmă cu aproximativ 10 ani. De prin liceu când mă foloseam de blog ca de un jurnal în care notam întâmplări, trăiri, impresii. Mai târziu am încercat să îl nișez. Am ales să scriu preponderent despre frumusețe, să fac recenzii, cum mi se pare, ce-mi inspiră, funcționează pentru mine sau nu, surprize plăcute sau eșecuri.

Colaborari

Majoritatea articolelor de beauty și fashion sunt realizate din resurse proprii. Însă, de-a lungul timpului am colaborat cu câteva brand-uri și persoane care m-au ajutat să creez articole interesante pentru cititorii mei. Ceea ce contează acum este că în prezent singura colaborare pe care o am este cu BON PRIX. Sper ca pe viitor, să se lege noi prietenii din care să rezulte proiecte frumoase.

Povestea acestui blog a început ca un hobby, s-a transformat în pasiune, este în continuare spațiul în care evadez și mă rup de oricare alte griji și probleme iar țelul meu este acela de a te face pe tine, dragă cititor să revi.

Prin urmare, te aștept oricând dorești să evadăm împreună însă, nu uita, că dincolo de acest ecran se află un om care la fel ca și tine, are un job real, un partener de viață și un copil blănos care au nevoie de atenție și grijă. Așadar, în fiecare zi pară din lună, am să vă mai povestesc câte ceva.

Author Signature for Posts