Menu
Lifestyle / Stories

LOVE STORIES – Primul sărut

Aud cum se deschide ușa camerei. Încă e întuneric dar încerc să-mi potrivesc privirea adormită și întreb direct:

„-Ce cauti?”

Maică-mea ușor vinovată-mi spune că își caută nu știu ce perie sau în orice caz ceva asemănător. Îi ofer indicațiile necesare și-mi zice să mai dorm că e devreme. Mai aveam timp să dorm mult și bine. În clasa a 8-a învățam după-masa. Eram ăia mari dintre ăia mici.

M-am trezit când am simțit că e momentul. Era lumină de data asta și am sărit ca arsă din pat să pornesc PC-ul. Țiuia drăcia aia de unitate de știa toată casa că m-am trezit și am obiceiul prost ca înainte de orice să pornesc calculatorul. Din camera alăturată s-a auzit taică-miu:

„-Te-ai trezit, pitico?”

Mă trezisem și deja apăsam pe „Log in” la Yahoo Messenger. Nici n-am apărut bine online și-mi scrie colega mea de bancă. Ce-mi scria la vremea respectivă îmi este imposibil să-mi amintesc. Îi răspund și-i scriu „BRB mă spăl pe dinți”. Mă întorc după vreo 10-15 minute în care mi-am făcut tabieturile de dimineață și după o raită rapidă prin frigider fără rezultate. Văd 3 mesaje cu „Dă mai departe dacă….” încheiate negreșit cu „Scz de mass!”. Te scuz, csf. Închid fiecare fereastră în parte și-mi rămâne o fereastră care mă anunța că cineva dorește să-i accept cererea de prietenie.

Accept. Ce se poate întâmpla? În poza de profil apărea un băiat brunet, nu chiar pe gustul meu dar cine sunt eu să judec? Mă salută, și începem conversația. Aflu că este iubitul unei colege de clasă și că mă place. Eram sălbatică și departe de tot ce înseamnă gagicăreală. Mă lăsasem de gimnastică de aproape un an și învățam să socializez și eu atât online cât și offline.

La vremea respectivă pentru mine existau doar alb și negru. Nu știam de nuanțe de gri sau alte limite fine. Am continuat conversația și pune întrebarea: „Vrei să fii prietena mea?”. Aș minți dacă ți-aș spune acum că a folosit numărul corespunzător de „i” în acel context. Dar să ne imaginăm că a scris corect. Nu eram eu mare expertă în viață dar totuși am întrebat:

„-Pai si Ana?
-Pai ma despart de ea!”

Să revenim la alb și negru. În mintea mea dacă se despărțea de Ana, nu mai era nicio problemă să-i devin eu prietenă. Eram colegă și prietenă cu Ana, să nu înțelegi greșit.

„-Bine.” Am răspuns. Nu știam exact de ce am spus asta. Nu voiam să-i fiu prietenă. Nu-mi plăcea, nici măcar nu-l cunoșteam. Probabil îl mai văzusem de 2-3 ori pe la școală dar atât. Mie nu-mi trebuia relație, eu încă mă gândeam dacă nu cumva nu e prea târziu să mă întorc la gimnastică.

În orice caz, am ajuns la școală. Nu intru bine în clasă și dau ochii cu Ana și încă două colege prietene bune cu ea. Pot spune că nu mi-a fost niciodată frică de alții de vârsta mea sau pe-aproape. Așa că în momentul acela comitetul de primire nu-mi părea intimidant deloc. Ba chiar mi-am scos casca din ureche și mi-am salutat colegele încruntate. Nu erau fete rele, bătăușe în niciun caz. Eu deja uitasem măgăria pe care o făcusem numai cu câteva ore înainte. Pur și simplu nu-mi păsa de băieți. Îmi erau dragi colegii de clasă, râdeam și glumeam împreună dar nu venise pentru mine momentul idilelor și altor baliverne de genul ăsta.

Nu-mi amintesc cum am reușit să dreg toată situația stânjenitoare în care mă băgasem. În orice caz, se termină orele, și dau să plec spre casă. La poarta școlii mă aștepta nimeni altul decât băiatul brunet care se întâmpla să-mi fie noul prieten de care uitasem complet de dimineață și până la finalul orelor.

Se apropie să mă pupe. Hopa, frână! Am întors capul. Nici măcar nu-l văzusem bine la față. Nu știam să reacționez. Nu mai avusesem prieten până atunci. Eram sălbatică și nu așa îmi imaginam că va fi primul sărut. A lăsat să treacă momentul penibil pe lângă noi și mi-a propus să mă conducă până acasă. Aveam de mers 3 stații cu autobuzul până acasă. Nu știu ce am vorbit pe drum. Cert este că am coborât și a venit momentul să ne luăm rămas bun pentru ziua respectivă.

Mă așteptam la o îmbrățișare prietenească, cel mult aș fi admis un sărut pe obraz. Dar…

În fine. Era mai înalt decât mine. Se uita în ochii mei iar ochii mei evitau contactul. Dacă aș fi fost în locul lui probabil aș fi crezut că sufăr de un soi de strabism sau ceva. Parcă vedeam totul cu încetinitorul. Am văzut că se apleacă spre mine, îmi prinde capul între mâini (cineva își învățase lecția) și-și țuguie buzele. În mintea mea deja urlau toate alarmele și sirenele și nu voiam decât să dispar miraculos din traiectoria lui.

Știi fața aia pe care o faci înainte să bagi capul sub apă? Dacă cineva imortaliza momentul primului meu sărut fix fața aia o aveam. De reținut este faptul că mi-e frică de apă deci imaginați-vă. Dinții mei erau încleștați, ochii strâns închiși și o grimasă de parcă mâncasem din cea mai acră lămâie din toată lumea. Aia a fost. Primul meu sărut. Blanc.

A plecat și am plecat. Mă gândeam pe drum la toate filmele cu adolescenți care se aflau la prima mustață și primul sărut. Cu muzică pe fundal și scena romantică. Bullshit! Ce a fost asta? Asta o să le povestesc eu nepoților mei? Mă mamaie…

Author Signature for Posts

Niciun comentariu

    Lasa un comentariu